Principiul nonagresivităţii comportamentale (59)

Principiul nonagresivităţii comportamentale

după Ion-Ovidiu Pânişoară

Instituţiile educaţionale par incapabile să facă faţă creşterii cazurilor de agresiune şcolară, iar măsurile luate ţin de gestionarea administrativă a situaţiei, mai mult decât de studierea profundă a fenomenului.

Tipologia agresivităţii cuprinde diferenţe între agresivitatea impulsivă şi agresivitatea premeditată sau între agresivitatea proactivă şi agresivitatea reactivă.

Agresivitatea impulsivă este automată, neplanificată, rapidă; autorul nu se gândeşte la consecinţele acţiunilor sale.

Agresivitatea premeditată este deliberată.

Agresivitatea proactivă apare fără a fi provocată.

Agresivitatea reactivă se constituie ca un răspuns la agresivitatea altei persoane.

Adesea, cadrul didactic reacţionează impulsiv, necontrolat, ca răspuns la un comportament agresiv (real sau interpretat astfel) al unuia sau mai multor cursanţi ai săi. De aceea, el trebuie să identifice strategii de management pentru propria sa furie. Fiind o meserie stresantă, profesia didactică presupune acumularea unei stări de frustrare. Acumulând multă furie, profesorul trebuie să înveţe cum să şi-o exprime fără a-şi răni în vreun fel cursanţii. E indicată folosirea ,,mesajelor-eu”. Acestea presupun exprimarea obiectivă a propriei stări fără a face referiri negative la persoana celuilalt. Nu va spune: ,,Eşti un elev slab!”, ci va centra mesajul pe propria persoană: ,,Sunt dezamăgit!”

Profesorul trebuie să demonstreze un control al propriei furii, cel puţin la acelaşi nivel pe care îl aşteaptă de la elevii săi. Mai mult, în momentul în care îşi exprimă furia în sala de clasă, el are parte de unul din rarele momente de maximă atenţie din partea elevilor săi.

Factorii determinanţi ai agresiunii de care trebuie să se ţină seama:

–   Factorii personali – atitudini ale agresorului, credinţe şi tendinţe comportamentale;

–         Factorii situaţionali.

Factorii personali sunt direct legaţi de cei situaţionali: o anumită situaţie poate incita la agresiune  anumite persoane, dar unele pot intra într-o stare agresivă mai uşor decât altele.

Printre instigatorii sociali se numără:

–         provocarea;

–         frustrarea – blocajul apărut în atingerea unor scopuri de către o persoană;

–     frica şi disconfortul – înregistrarea unei stări anxioase poate genera o reacţie agresivă;

–         stresul social cu care avem de-a face zilnic.

Cercetările arată că provocarea are efecte semnificative la nivelul persoanelor cu o stimă de sine înaltă, dar nesigură. Narcisiştii au o stimă de sine deosebit de fragilă şi instabilă, care poate ajunge la extreme în doar câteva minute, spre deosebire de un elev cu o stimă de sine stabilă şi coerentă.

Elevul trebuie ajutat să înţeleagă de ce este importantă pentru el activitatea solicitată de cadrul didactic, pentru a nu ajunge la frustrare.

Frica şi disconfortul generate de profesor (de şcoală) reprezintă o altă cauză pentru creşterea nivelului de agresivitate în interiorul procesului de învăţământ.

În ceea ce priveşte stresul social, cadrul didactic trebuie să ia în calcul incidenţa pe care acesta o are în activitatea sa curentă, atât de la el spre elevi, cât şi de la elevi spre profesor.

Concluzie:

,,Confruntat cu fenomenul violenţei şcolare, cadrul didactic trebuie să cunoască mecanismele intime ale agresivităţii, pentru a putea dezvolta o dimensiune strategică a managementului clasei de elevi!”

Nonagresivi: Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Lolita, Mirela, Max Peter, Ragnar, Robert, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Vizualw