59 de principii ale profesorului de succes (45)

după Ion-Ovidiu Pânişoară

Principiul diferenţierii instruirii

Metodele expozitive sunt foarte ieftine şi au câteva avantaje evidente: sunt economice şi rapide, transmit un volum mare de informaţie, pot fi transmise mai multor persoane simultan etc. Pe de altă parte, elevii sunt pasivi, simpli spectatori ai prestaţiei profesorului, fluxul comunicării este unilateral, fiind reduse posibilităţile de interacţiune autentică. Cadrul didactic încearcă să identifice o medie  a grupului şcolar respectiv şi va preda ţinând cont de această valoare medie, care dezavantajează elevii foarte buni şi pe cei mai slabi.

Ideea de la care se porneşte este de a obţine cel mai bun lucru pentru cei mai mulţi dintre oameni. Însă, oamenii reacţionează diferit la aceeaşi situaţie, dar şi una şi aceeaşi persoană reacţionează diferit la situaţii diferite. Mai mult, se observă că o situaţie poate schimba oamenii.

Situaţie concretă:

Cursanţii împărţiţi pe grupe trebuie să îşi amintească cea mai groaznică experienţă de management al clasei pe care a avut-o un profesor din trecutul lor de elevi. Fiecare dintre cursanţi alege din experienţa proprie cazul cel mai dramatic şi îl povesteşte colegilor, apoi grupul alege situaţia cu impactul cel mai profund şi o ,,pasează” altui grup (în sensul acelor de ceasornic), aceştia din urmă trebuind să gândească problema  din perspectiva cadrului didactic: dacă ei s-ar confrunta cu un astfel de caz de indisciplină şcolară, cum ar trebui să reacţioneze?

Aplicarea instruirii diferenţiate cuantifică şi valorizează fiecare ritm de învăţare, de dezvoltare a personalităţii fiecărui elev din clasă. Este vorba despre un proces de învăţământ care să se adreseze diferenţiat fiecărui cursant, adaptându-se, pliindu-se pe ceea ce acesta poate, pentru a fi eficient. În cadrul activităţii instructiv-educative intră foarte multe tipuri de resurse: umane, materiale, financiare, valorice (conţinuturi, obiective…) care interacţionează unele cu altele, se influenţează reciproc, se potenţează ori se destabilizează. De aceea, instruirea şcolară trebuie să se plieze pe ritmul şi capacitatea de învăţare a fiecărui elev în parte.

Teme de reflecţie:

–         cadrul didactic poate diferenţia gradul de dificultate al sarcinilor cerute (elevii mai buni vor primi sarcini mai dificile, elevii mai slabi – sarcini mai simple, astfel încât fiecare elev să atingă maximul de potenţial); dezavantaj – elevii vor simţi că sunt diferiţi şi asta va conduce la etichetări sociale care nu sunt pozitive pentru climatul şcolar;

–         profesorul poate oferi aceeaşi sarcină tuturor elevilor, dar poate diferenţia volumul acesteia (elevul mai bun poate primi, de exemplu, zece exerciţii, iar cel mai slab – două);

–         diferenţierea timpului de lucru acordat pentru rezolvarea unei sarcini;

–         diferenţierea modului de a oferi ajutorul elevilor: mai mult ajutor pentru elevul mai slab, pentru a rezolva aceleaşi exerciţii.

Concluzie:

,,Găsiţi cele mai bune strategii de a pune în practică principiul diferenţierii instruirii în fiecare zi şi pentru fiecare dintre elevii dumneavoastră!”

Recomandări: Colţu cu muzică, Ioan Usca, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Vizualw