Parfumul Crăciunului

Parfumul Crăciunului

Nu ştiu cum se făcuse că plecaseră toţi.

Se agăţă cu mânuţele grăsuţe dar puternice, de pervazul ferestrei. Perdeaua o împiedica să vadă  jocul fulgilor albi care, parcă ar fi vrut să vină la ea, dar nu puteau. Nu ştia cum să o îndepărteze. Trase de ea, sperând că va elibera fereastra. Nimic. Mai trase o dată. Galeria se mişcă. Poate va reuşi. Mai trase încă o dată. Degeaba. Perdeaua venea mereu peste geam. Se băgă pe sub ea. Lipi nasul de geamul rece. Spera că se va aşeza vreo steluţă acolo, să-i arate sclipirile ei argintii, mai de aproape. Dar steluţele pluteau în aer, jucăuşe, până când se aşezau pe pământ, peste surorile lor transformate într-o imensă suprafaţă de orez cu lapte. Ar fi vrut şi ea să guste, dar nu putea să iasă afară.

Deodată, la lumina lunii, văzu o fiinţă care mergea cu greu prin orezul cu lapte, îmbrăcată ciudat, cu haine roşii, caraghioase. Îi făcu cu mâna. De data asta avu noroc: cel roşu îi răspunse şi îi zâmbi larg, cât toată lumea pe care o putea cuprinde ea cu ochişorii. Străinul veni spre fereastră. Avea ceva greu în spate, căci mergea cocoşat. Când ajunse aproape, puse jos un sac mare, mare. Scotoci prin el bombănind. Îl privea curioasă: ce voia să facă oare? Acesta găsi două cutii împachetate cu hârtie colorată şi le lăsă la uşă. Îi făcu fetiţei cu mâna şi se îndepărtă. Oare era Moşul acela, de care îi povestiseră toţi? Cel care fabrica jucării pentru copiii cuminţi şi, uneori, şi pentru cei mai puţin cuminţi? Se scărpină cu nedumerire. O să vină ea mami şi o să-i explice.

Se plictisi de uitat pe geam şi se apropie de pomul împodobit de curând. Altă minunăţie! Beculeţe colorate clipeau în toate felurile şi făceau să sclipească globurile prinse de crengi. Îşi agăţă privirea de vârful bradului, unde era un globuleţ prelungit cu un vârf auriu. Totul, numai strălucire… Se uită mirată spre jucăriile agăţate de crengi. Una dintre ele semăna cu străinul pe care-l văzuse mai devreme. Se întinse să o ajungă cu mânuţa, dar era prea sus. Era cât pe ce să răstoarne pomul, când intră mami. Aceasta prinse la timp pomul şi ridică arătătorul. Înţelese că era să facă o prostie… cât ea de mare. Mami puse cele două cutii lăsate de străinul roşu sub pom, fără să zică nimic. Plecă din nou la bucătărie. Avea treabă… cu maioneza…

De obicei era o fetiţă foarte cuminte şi, din când în când, părinţii o mai lăsau şi singură în cameră. Acum rămase cu pomul… şi cutiile alea colorate. Curiozitatea o împingea din ce în ce mai tare. Se duse şi desfăcu o cutie. Înăuntru – o minge frumoasă, albă cu steluţe roşii. Se uită la ea cu mult interes. O răsuci de mai multe ori. Ce-o fi având înăuntru? Ştia unde punea mama foarfecele. Le luă din sertar şi se apropie de minge. Noroc că era vârful ascuţit. Se mai jucase ea cu foarfecele, când croia hăinuţe pentru păpuşi. Ştia să le mânuiască. Apropie vârful foarfecei de minge şi… puf, se sperie. Scăpă mingea din mână dar o ridică repede. Trebuia să vadă… O tăie cu oarecare greutate. Hm… înăuntru nu era nimic. Ce dezamăgire…

Mai era o cutie. Probabil că era pentru sora ei. Nu se putu abţine şi o desfăcu şi pe aceea. Înăuntru – o pereche de sandale. Sora ei îşi dorise sandale, chiar dacă era iarnă. Şi Moşul îi adusese. Auzi, sandale iarna. Dar stai, ştia ea că surioara mai mare nu avea papuci de curte. Ia să-i facă o surpriză… Luă din nou foarfecele şi le îndreptă spre curelele din spate ale primei sandale. Le tăie frumos, lăsând doar partea din faţă, care susţinea piciorul. Luă şi cea de-a doua săndăluţă şi repetă operaţia. Fu foarte mândră de opera sa. Puse noii papucei la loc în cutie şi se duse iar la geam.

Peste un timp care ei i se păru o veşnicie, veni iarăşi mama. Zări mingea părăsită şi tăiată.

–         Ce-ai făcut? Ai tăiat mingea? De ce?

–         Am vrut să văd ce e în ea, veni răspunsul prompt care nu admitea replică. Şi să ştii că i-am făcut Monicăi papuci, că nu avea! spuse cu acelaşi ton, plin de mândrie şi mulţumire.

–         Să sperăm că-i vor plăcea şi ei, răspunse mama cam bosumflată. Trebuia să o întrebi, mai întâi.

–         Ştiu eu că-i vor plăcea!

După un timp apăru şi surioara mai mare. Când văzu cadoul… Vă imaginaţi ce s-a întâmplat.

A doua zi, după ce primise explicaţiile cuvenite, fetiţa cea năstruşnică îşi îmbrăţişa cu drag părinţii şi surioara. Aceştia uitaseră boacănele făcute şi o iertaseră, de data asta.

Povestea a început la Mirela, care a propus şi tema de faţă.

Au mai scris:

Mirela
http://mirelapete.dexign.ro/2011/12/poveste-parfumata-sarbatori-instelate-nuit-de-noel-de-caron/
Max Peter
http://romanianstampnews.blogspot.com/2011/12/poveste-parfumata-sarbatori-instelate.html
Sara
http://sarabesleaga.blogspot.com/2011/12/poveste-parfumata-sarbatori-instelate.html
Rokssana
http://rokssana.wordpress.com/2011/12/17/poveste-parfumata-sarbatori-instelate/
Lolita
http://lolitamyinnerthoughts.blogspot.com/2011/12/cadoul-perfect-poveste-parfumata.html
Luna Patrata
http://lunapatrata.wordpress.com/2011/12/18/ce-nu-stiai-despre-craciun/
CARMEN
http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/12/parfumul-sarbatorilor-de-iarna.html

Recomandări: Colţu cu muzică, Gabrielle, Ioan Usca, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Vizualw