Privi în jur. Copacii mai aveau încă frunze, toate colorate și cu miros de umed. Soarele se oglindea pe suprafața rece a apei și îi cunoștea zâmbetul înghețat. De la distanță părea cald și îmbietor în strălucirea sa falsă.
Mai avusese câteva prietene care se stinseseră încet, încet, de parcă razele le-ar fi otrăvit pe rând, dându-le pumnale de gheață în loc de căldura plină de energie a verii.
Fusese o vară lungă – dădea impresia că nu se va mai termina, era bine, dincolo de munte ardea, dar cei de aici nu știau… Aici, florile străluceau, albastrul cerului era mai intens decât oricând, aerul era oxigenat și curat, tot ce era viu difuza lumină și bucurie, parcă s-ar fi aflat cu toții într-o cupolă transparentă.
De la o vreme începuse gerul: mai ușor în primele zile, dimineața și seara. Trebuia să-ți strângi frunzele și să-ți închizi ochii. Ziua se termina mai repede iar noaptea plutea ceva în aer, ceva care te biciuia cu pale de gheață în răstimpuri. Un vuiet straniu strecura fiori de spaimă prin tulpini, ajungând până aproape de rădăcini.
La câțiva metri mai avea un prieten, un trandafir roz, pe care îl vedea de dimineață, de când se trezeau cu toții – care mai rămăseseră. Azi i se păru supărat, foarte supărat… Ce i s-o fi întâmplat? Își ridică una din flori încercând să-i atragă atenția, dar el nici nu mișcă. Așteptă până când prima rază se strecură vizibil către căpșorul lui și înlemni: rămăsese cu un zâmbet strâmb pe față și toate petalele erau acoperite de… gheață. La creșterea temperaturii va cădea singur în țărână… și el.
Se strânse mai tare în sine cu senzația că ce va urma, nu o va ocoli nici pe ea. Dar petalele sale erau vioaie, deși frunzele de la bază începuseră să se îngălbenească. Fiecare noapte îi aducea șfichiuiri înghețate și din ce în ce mai puternice. Știa. Se uită înspre El, soarele, și își luă rămas bun. În noaptea următoare, o brumă mai groasă ca cea dinainte se așternu pe toată grădina…
Povestea a început la Mirela, unde vă puteți înscrie și tema a fost propusă de Minnie.
Frumos!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc! 🙂
ApreciazăApreciază
Florile de noiembrie, chiar dacă nu au mireasma trandafirului, rezistă la temperaturi care pe el îl îngheață. Așa este și cu unii oameni. modești, fără ”parfum” remarcabil, ei rezistă multor încercări care pe cei prea sensibili și strălucitori îi încovoaie. E o frumoasă parabolă povestea ta… sau, poate fi văzută și astfel !
ApreciazăApreciază
Crizantemele acestea rezistă chiar până la prima zăpadă…
Da, așa este și cu oamenii.
ApreciazăApreciază
Frumoasă povestea florilor de noiembrie și parabola pe care o conține. Totuși, în parcul de lângă noi, trandafirii rezistă până la primul îngheț! Chiar azi am fotografiat o mulțime: galbeni, roz și roșii vișinii, dar și oranj, atât de frumoși de parcă nu le-ar păsa de frig. Sigur că mai mult rezistă crizantemele, dar ele au și înflorit cu…o vară mai târziu!
Mi-a plăcut mult povestea ta. Seară înmiresmată! 🙂
ApreciazăApreciază
La mine nu mai sunt trandafiri…
Seară frumoasă și ție!
ApreciazăApreciază
Un mic basm al florilor. Cu o structura aparent fragila, dar povatuitor si duios de la prima la ultima litera. La mine in zona, Moldova, numim crizantemele drept dumitrite.Aceeasi senzatie de neclintire e in semetia cu care infrunta brumele si noptile reci. Iar soarele urmatoarei zile le rasplateste truda aratandu-ni-le in toata spelndoarea lor. Iar parumul lor absolut special seamana cu mirosul pamantului reavan de primavara.
ApreciazăApreciază
Mie îmi plac toate florile!
Da, e o senzație de proaspăt, de la frig.
ApreciazăApreciază
natura nu moare, ia doar o pauza… se odihneste un sezon, pentru o primavara verde, o vara înmiresmatasi-o toamna colorta… Frumoasa poveste, nostalgica si gingasa.
ApreciazăApreciază
Și toamna nu e deloc urâtă… Mulțumesc.
ApreciazăApreciază
Frumos spus Carmen. Foarte frumos.
ApreciazăApreciază
senibilitatea florilor,suflete cu petale am regasit-o in cuvintele tale…
frumusetea lor este efemera dar bucuria pe care ne-o aduc dureaza…
frumoasa povestea ta de noiembrie…
ApreciazăApreciază
Ce ne-am face fără flori?
Mulțumesc. 🙂
ApreciazăApreciază
Lili, ca proaspat cititor al blogului tau sunt foarte impresionat de postarile tale. Denota o sensibilitate deosebita, greu de intalnit in zilele noastre pline de rautate si ipocrizie. Pozele cu flori sunt minunate. Simt o mare durere in suflet stiind ca se vor ofili. Un fapt trist al banalitatii cotidiene.
ApreciazăApreciază
Și eu sunt impresionată că ești impresionat…Oooo, sensibilitate deosebită, minunăție a florilor, durerea din sufletul tău… Poate… niște flori artificiale, ar rezolva? 😉
ApreciazăApreciază
frumoasa poveste minunata muzica….
ApreciazăApreciază
Da, mai ales muzica… Mulțumesc.
ApreciazăApreciază
toamna…o!ce spectacol fabulos
cum moare ea, natura, de frumos…
o uimitoare hora de culori!
cand “frunzele se transforma in flori”
frunzele mor frumos, nu se mahnesc
ca-n iarna friguroasa nu traiesc
stiu ca in primavara iar vor invia
prin alta frunza dar din seva sa
poate ca de la frunze oameni-ar putea-nvata
sa moara, sa transceada, sa traiasca viata
copacul da, frunza transforma, rodul creste
rodul hraneste, frunza moare si copacul dainuieste
ApreciazăApreciază
Mulțumesc! 🙂
ApreciazăApreciază
Sorry! Am ajuns tarziu aici! Nu întotdeauna ne iese programul asa cum vrem! Ai scris asa de frumos….. Multumesc!
ApreciazăApreciază
Niciodată nu e târziu… Mulțumesc și eu.
ApreciazăApreciază
Foarte frumos scris!
Noiembrie nu-i o luna frumoasa, ba chiar dimpotriva!
Dar povestea crizantemei ce privea totul in jur asteptand ca zi de zi sa cada si ea prada vremii urate si gerului, precum un condamnat la moarte asteptandu-si executia….e induiosator de frumoasa. Deosebita.
O saptamana cat mai buna iti doresc!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru aprecieri! 🙂
ApreciazăApreciază
Dragalasele flori! Asa cum ai descris… apusul lor pare trist dar noi stim ca “apun in ele” si in anul urmator de bucura din nou cu petalele lor colorate.
Imi place “coltul” de gradina. E asa… intim.
Viata fericita!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc la fel! 🙂
ApreciazăApreciază
Curajoasa crizantema ta si povestea plina de sensuri! Natura a fost destul de generoasa cu noi pana acum, ce va urma, vom vedea… 🙂
Un sfarsit de toamna frumos!
P.S. Multumesc si pentru David Garrett! O alegere minunata!
ApreciazăApreciază
Sperăm că va fi bine!
Mulțumesc. 🙂
ApreciazăApreciază
Cat de bine se imbina muzica cu textul. Pentru fiecare din noi cred ca a dezlegat o amintire frumoasa, un trecut nostalgic, o idee pentru viitor. Pe mine una m-a facut sa ma gandesc atat la trecut, la prezent cat si la viitor … frumos! Felicitari!
ApreciazăApreciază
Sau preîntâmpinarea noului anotimp…
ApreciazăApreciază