59 de principii ale profesorului de succes (6)

                                                                                                          după Ion-Ovidiu Pânişoară

Principiul construirii independenţei

Dependenţa unei persoane faţă de o autoritate se poate dezvolta foarte uşor. În cazul şcolii, această autoritate este, fie cadrul didactic însuşi, fie materia pe care acesta o predă. Şcoala cultivă o dependenţă puternică a elevului de aceste două simboluri ale autorităţii. Astfel, se creează un elev pasiv, fără iniţiativă, manipulabil şi influenţabil.

Cercetările de specialitate au arătat că oamenii se pot situa în una din următoarele categorii:

a)      Persoane care manifestă dependenţă ridicată faţă de celălalt (35%), deoarece au ambele caracteristici: ţin cont de părerea acestuia şi se compară cu el;

b)      38% dintre subiecţi au manifestat o dependenţă scăzută, deoarece nu au avut decât unul dintre indicatorii de mai sus;

c)      27% – persoane care manifestă independenţă, deoarece nu ţin cont de părerea celorlalţi şi nici nu se compară cu aceştia.

Oamenii îşi compară raportul între eforturile proprii şi recompensele obţinute, cu raportul de acelaşi tip al unei alte persoane ori al unui alt grup (teoria echităţii).

Elevii trăiesc teoria echităţii zi de zi. De aceea, cadrul didactic trebuie să le ofere cât mai multe elemente de autoevaluare, pentru a le da sentimentul independenţei în judecata propriei prestaţii faţă de calificativul (nota) primit(ă).

Contradependenţa apare în momentul în care, deşi elevul nu mai doreşte să fie controlat, cadrul didactic (ca figură de autoritate) nu intenţionează să renunţe la acest rol. Rezultă acte de rebeliune deoarece persoana controlată nu are la dispoziţie o altă formă de a reacţiona.

Aceeaşi reacţie poate fi cauzată de situaţia opusă: dacă profesorul doreşte să renunţe la control prea devreme (iar elevul nu este pregătit să îşi asume anumite responsabilităţi), cursantul poate dezvolta probleme de indisciplină pentru a ,,sensibiliza” cadrul didactic în vederea reinstaurării controlului. De obicei, astfel de cazuri apar în momentul în care elevul a experimentat dependenţa de profesor sau manual (carte) pentru mult timp şi, brusc, întâlneşte un cadru didactic care îi cere să acţioneze independent, să gândească liber, să aibă opinii, să nu înveţe ,,pe de rost” etc. Apar reacţii de nesiguranţă, anxietate, stres.

Dependenţa reciprocă şi interdependenţa – împărţirea controlului între cadrul didactic şi elev.

O soluţie pentru construirea independenţei elevului poate fi aplicarea principiului asumării greşelii. Putem oferi elevilor posibilitatea de a-şi experimenta propriile idei (chiar greşite). Când ideea are succes, ei trebuie recompensaţi (apreciaţi), iar când eşuează vor fi puşi să ilustreze într-un set de reguli lecţia pe care au învăţat-o şi pe care o pot servi drept exemplu şi altora. Elevul nu trebuie pedepsit şi umilit.

Concluzie:

,,Dependenţa faţă de autoritatea cadrului didactic sau a materiei este un element curent în practica şcolii tradiţionale. Pentru a construi o şcoală modernă, adaptată societăţii actuale, ajutaţi elevul să-şi câştige autonomia şi independenţa!”

 

 

 

 

Independenţi: Alice, Agatha, Carla, Carmen, Dictaturajustiţiei, eumiealmeu, Elena, George, Incertitudini, Ioan Usca, Mirela, Oana Clara, Ragnar,  Rokssana, Schtiel, Shayna