Calea rugăciunii – Sfântul Ioan Casian – 3

Calea rugăciunii – Sfântul Ioan Casian – 3

(…) Fie că este vorba de acţiune sau despre contemplaţie, noi nu trebuie să le punem în antiteză. Ceea ce îi cere Iisus Martei este ca ea să-L iubească în timp ce-L serveşte, la fel cum Maria îl iubeşte în meditaţia ei. Tot ceea ce facem fără iubire este timp pierdut. Tot ceea ce facem cu iubire este eternitate regăsită.

Pentru a ne menţine în această stare de vigilenţă şi de iubire, urmând exemplul părinţilor din deşert, Casian ne reaminteşte că nu avem alt mijloc decât rugăciunea neîncetată. A te ruga neîncetat şi a fi cu inima curată constituie o unică şi aceeaşi beatitudine care îţi permite ,,să-L vezi pe Dumnezeu”, adică să simţi în starea ta limitată o frântură din iubirea Sa nemărginită. ,,Întregul ţel al călugărului şi desăvârşirea inimii şed în neîntrerupta stăruinţă în rugăciune. Atât cât îi e dat fragilităţii omeneşti, este un efort înspre neclintita linişte a sufletului şi înspre veşnica puritate” (Convorbiri).

Această ,,linişte sufletească” este ceea ce grecii numesc isihia, rodul rugăciunii şi al purităţii inimii.

Pentru a ajunge la această rugăciune neîncetată sau la această ,,stare de rugăciune”, Casian, la fel ca – mai târziu – călugării de pe muntele Athos, recomandă o formulă scurtă, în care mintea să poată să se reculeagă şi să-şi revină din starea sa de dispersie: ,, Este o taină pe care puţinii urmaşi ai părinţilor din veacurile dintâi ne-au destăinuit-o, şi tot astfel noi nu o dăm mai departe decât puţinelor suflete cu adevărat însetate de cunoaştere. Aşadar, pentru a-L păstra mereu în gând pe Dumnezeu, trebuie să repetaţi neîncetat această rugăciune:

,,Doamne ajută-mă; Dumnezeule, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te!”

,, Nu degeaba a fost ales acest scurt verset din toată Scriptura. El exprimă toate sentimentele de care e capabilă firea omenească; el se potriveşte în mod fericit tuturor stărilor şi este de ajutor în lupta cu toate ispitele.

Găsim aici chemarea lui Dumnezeu împotriva tuturor primejdiilor, o comuniune plină de umilinţă şi cuvioşenie cu Dumnezeu, starea de veghe a unui suflet mereu treaz şi plin de râvnă, conştientizarea fragilităţii noastre. Această rugăciune exprimă credinţa noastră în mântuire şi certitudinea ajutorului divin care ne este alături, mereu şi pretutindeni, căci cel ce nu încetează să-şi cheme în ajutor binefăcătorul este foarte sigur de a-l avea mereu alături. Este vocea iubirii şi a aspiraţiei înflăcărate; e strigătul sufletului treaz şi conştient de încercările la care este supus, care tremură în faţa duşmanilor, şi văzându-se asediat zi şi noapte de ei, mărturiseşte că nu poate scăpa fără de ajutorul apărătorului său divin.” (Convorbiri)

Oare nu este aceasta o frumoasă definiţie a ceea ce mai târziu se va numi ,,rugăciunea inimii”?

Casian vorbeşte de asemenea despre ,,taina bine păstrată”; astfel, el reaminteşte că transmiterea energiei conţinute în această scurtă invocaţie se face ,,de la inima mea la inima ta”, de la fiinţă la fiinţă.

Meditând asupra ,,Convorbirilor”, vom regăsi diversele elemente şi diversele ,,semne” care însoţesc experienţa profundă a rugăciunii: lacrimile, ardoarea, umilinţa, bucuria etc., precum şi reamintirea faptului că ,,aceste semne ce deocamdată sunt încă prea exterioare, prea apropiate de conştiinţa egoului” trebuie să fie depăşite, căci ,,rugăciunea nu este nicidecum desăvârşită, spunea Antonie, când călugărul e conştient de sine însuşi şi ştie că se roagă”.

(Jean-Yves Leloup – Scrieri despre isihasm)

Recomandări: Atlantisra, Carla, Colţu cu muzică, Filumenista,Florina Lupa,  G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Lolita, Mirela, Max Peter, O viaţă mai bună,  Ragnar, Robert N., Rokssana, Schtiel, Shayna, Stropi de suflet, Theodora, Ulise al II-lea, Vizualw, Zamfir Pop, Zamfir Turdeanu.