Mă odihnesc la gândul dăruirii totale şi al jertfei permanente. Mi-i dragă Crucea. Şi eu port o cruce. Simt iubirea Mântuitorului Hristos şi la El alerg când vin ispitele asupra pătimaşului meu trup. Şi Domnul mă ajută şi-mi dă puteri să birui răul. Cât este de bun Dumnezeu!
De cele mai multe ori mă găsesc luptând cu egoismul din mine. De aceea îmi este dragă singurătatea. Mi-i tare drag să ascult foşnetul frunzelor şi murmurul apei. Sunt un om liber. Hristos mi-a sfărâmat lanţurile robiei!
Frate iubit, niciodată să nu te consideri de prisos. Acolo unde eşti, eşti cu voia lui Dumnezeu şi ai un rost anume de împlinit. Cu iubirea şi cu smerenia ta vei zidi pe fratele tău. Şi vei culege mare fericire. (…) Nu există niciun păcat care să rămână nepedepsit. Dacă însă te căieşti sincer şi cu zdrobire de inimă şi te rogi lui Dumnezeu, El te va ierta şi-ţi va trimite harul Lui. Şi invers, nu există niciun bine, niciun gând bun, oricât de simplu ar fi el, care să nu fie răsplătit. Fii însă smerit, căci nu tu, ci Dumnezeu lucrează prin tine.
Aud piţigoi cântând. Cât sunt de simpli
Tocmai a venit proprietarul viei. Are ochelari de soare. Când l-am văzut, mi-am amintit că sunt puşcăriaş care lucrează pe moşia lui. Gândul acesta mă smereşte. Dar Dumnezeu îmi trimite bucuria cea mare. Lucrez pe pământul lui Dumnezeu. Oamenii sunt mândri şi nu vor să vadă că Unul singur este Stăpân a toate: Hristos!
O, Doamne! Cum judecă oamenii şi condamnă la moarte pe semeni de-ai lor înainte de a-i fi judecat Dumnezeu?!
Privesc în sufletul meu. E o mare linişte. Şi deasupra apei, uşor, câte un val lin tremură şi se pierde în imensitate. Ispite care totuşi nu reuşesc să-mi tulbure pacea. Nu le dau voie să pătrundă în adânc. Mă lupt cu ele. ,,Şi Duhul Domnului pluteşte peste ape”. Cât eşti Tu de mare, Doamne!
Acum sunt cu gândul într-o mânăstire!
Sunt un om mic, neputincios şi gol de fapte bune. Acesta sunt în realitate.
Când eram copil iubeam mult porumbeii, dar, ca de altfel toate dorinţele, nu i-am putut avea prea multă vreme. Azi înţeleg că aici a fost iubirea lui Dumnezeu, care îmi răpea bucuriile din lumea aceasta pentru a mă învăţa ca prin renunţare să ajung a iubi curat, desăvâşit. Şi azi iubesc porumbeii, dar nu-mi simt sufletul legat de ei, ci-i iubesc prin Dumnezeu. Şi înţeleg că iubirea lui Dumnezeu nu mă va părăsi niciodată. Şi El va interveni în viaţa mea ori de câte ori îmi voi lega sufletul de vreo bucurie sau dragoste omenească. Şi fie mă va ajuta să mă smulg din ea, fie mi-o va răpi El, pentru a-mi dărui în schimb libertatea sufletului, care este cel mai mare bun.
Sunt fericit, senin şi încrezător în destinul vieţii mele. Dumnezeu m-a ajutat întotdeauna. Sunt pregătit pentru orice.
……………………………………………………………………………..
Dorinţa de înălţare spre cer se poate vedea în întreaga natură. Şi munţii, şi copacii, şi ciocârliile, şi vulturul, şi sufletul omului sunt veşnic însetate de tot mai sus, mai sus, mai aproape de Domnul, mai departe de lumea aceasta.
Mi-e dor de un loc liniştit, îndepărtat, de o colibă ori un bordei săpat în stâncă, de o chilie sub poale de munte, să fiu ca păsările cerului. În jurul meu cu natura prietenă şi cu Domnul Hristos mereu în suflet. Să iubesc în linişte, smerit şi uitat de lume. Uneori mă gândesc să mă fac preot, dar nu sunt vrednic. Privesc pământul. Într-o zi voi fi şi eu pământ şi alţii vor scormoni tărâna. Trupul meu se va preface în praf şi pulbere. Din trupul meu va creşte probabil o altă viaţă. Sufletul meu va fi în ceruri, unde-şi va aştepta judecata. Doresc să mă mântuiesc.
Aud ciocârlia cântând în parc. Privighetorile cântă. Mi-s dragi. Mă lupt cu gândurile păcătoase care încearcă să-mi intre în inimă. În suflet e linişte.
(Sfântul închisorilor – Mărturii despre Valeriu Gafencu, adunate şi adnotate de monahul Moise)
Recomandări: Atlantisra, Carla, Carmen, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Mirela Pete, Peter, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Vizualw
innerspacejournal 