Priveam pe geam în timp ce profesorul îşi prezenta discursul teoretic. Îmi permiteam o mică evadare, dat fiind faptul că mai ştiam câte ceva din ceea ce era în expunere.
M-am uitat la ceas. Aceeaşi oră. La fel ca data trecută. Au început să se aşeze pe rând, pe partea unde se îmbina acoperişul. Erau doisprezece porumbei. Mai înainte zburaseră de câteva ori pe deasupra casei din faţa ferestrei unde aveam banca. Veneau când stăpânul casei aprindea focul. La câteva minute după ce vedeam fumul ieşind, apăreau şi ei. Nu puteam pierde momentul… Îmi puneam capul în mâini şi mă lăsam dusă de puterea conexiunii…
Alergam. Îmi plăcea povârnişul potecilor. Alergam la deal. Îmi plăcea să birui coasta. Când se termina poteca, începea o pajişte cu flori de câmp şi ierburi ce trebuiau cosite. Aici păşeam cu grijă, ca să nu culc la pământ prea multă iarbă din fâneaţă. Pe ici pe colo, câte un muşuroi de furnici îmi stătea în cale. Îl ocoleam. Era multă sunătoare. Adunam un buchet mare, pe care îl aranjam simetric, chiar dacă era pentru ceai. Gardul era năpădit de rugi de mure. Făceam un popas consistent pe lângă el, chiar dacă furnici roşii mă mai pişcau din când în când. Dădeam din picioare şi mâncam mure. Mai încolo, doi mesteceni străjuiau intrarea în livadă, unul de-o parte şi altul de cealaltă. Aveau aceeaşi înălţime. Mă căţăram cu prudenţă până în vârful unuia dintre ei şi apoi mă lăsam în jos, cunoscându-i flexibilitatea. Atingeam pământul. Mă mai învârteam o vreme, prin livada necosită – pe lângă gard, ca să nu stric fânul – şi o luam spre casă. Pe drum împărţeam florile din buchetul de sunătoare celor care nu puteau merge să adune… Mai opream şi eu câteva.
Doi porumbei s-au ridicat de pe acoperiş într-un zbor planat spre fereastra mea. Au ajuns foarte aproape. Mi se părea că mă privesc în ochi…
Eram la o serbare. Probabil că purtam costumul de pionier sau costumul popular (eram în trupa de dansuri populare). Trebuia să cânt un cântec în faţa unui public numeros. De obicei învăţam cântece folk, de la radio. Aveam o grămadă de emoţii, până în momentul când am început să cânt. Apoi, toată lumea a fost a mea. Pusesem atâta pasiune, încât nu aveam cum să nu ajung la cer. La sfârşit, aplauze, cum era firesc. Un domn foarte înalt, distins, cu părul alb, mi-a întins mâna să mă felicite: era profesorul de franceză, care studiase în Franţa. Noi, copiii, aveam un respect adânc pentru el. Ce onoare pe capul meu!
Cei doi porumbei s-au aşezat iarăşi pe acoperiş, ciugulindu-şi penele. Aşteptau.
Bunicul meu avea un atelier cu tot felul de unelte rudimentare, de tâmplărie, în special. Eram tare curioasă când construia ceva precum un scaun, o greblă sau mai ştiu eu ce. Toată ziua băteam la cuie, tăiam cu fierăstrăul sau ciopleam cu o securice mică. Odată, m-am gândit să fac un leagăn pentru păpuşă. Am prins scândurelele cu ţinte, am agăţat leagănul cu nişte sârmă, i-am pus nişte ,,tălpi” de stabilizare, l-am şlefuit cât am putut şi l-am dus la şcoală la ora de lucru manual. Învăţătoarea nu a crezut că eu l-am făcut.
Porumbeii s-au încălzit de la temperatura coşului pe care ieşea fum. Au început să zboare.
Povestea a început la Mirela şi are o temă propusă de Teo Negură.
Au mai scris:
Mirela : Parfumuri din copilărie (poveste parfumată)
Lolita : Parfumurile copilăriei – Poveste parfumată între bloggeri
Rokssana : parfumul copilariei
Luna Pătrată : Leagăn pentru toată copilăria…
CARMEN : Parfumul copilariei
Sara : Poveste parfumată – Parfumul copilăriei
Peter: http://romanianstampnews.blogspot.com/2012/01/poveste-parfumata-parfumul-copilariei.html
Ciprian: http://pardau.blogspot.com/2012/01/parfumurile-unei-copilarii-de-mult.html
innerspacejournal 