Arhiva zilnică: 27/01/2012

Principiul evitării gândirii stereotipe (57)

Principiul evitării gândirii stereotipe

după Ion-Ovidiu Pânişoară

Deşi ne considerăm obiectivi, nu putem scăpa de capcana gândirii stereotipe.

Prin studiul ,,Pygmalion in the Classroom”, Rosenthal şi Jacobson au arătat că profeţia autoîmplinită poate schimba rezultatele procesului instructiv-educativ. Adică, aceasta acţionează ca o legătură între ceea ce credem că putem obţine şi ceea ce obţinem în final – dacă aveţi o părere bună faţă de cineva, atunci veţi vedea doar lucrurile bune, ceea ce va conduce la o evoluţie mai bună a acestei persoane; dacă aveţi o părere proastă, lucrurile vor merge în această direcţie.

Aşteptările cadrelor didactice referitoare la capacitatea unor elevi pot constitui un motor de dezvoltare pentru aceştia. Acelaşi lucru poate duce la rezultate mai slabe, dacă aşteptările sunt pe măsură, chiar dacă performanţele reale ce pot fi atinse ar fi  mai ridicate.

Fenomenul poate avea şi direcţia inversă. Dacă elevilor li se spune că un profesor este competent şi inteligent, ei vor învăţa mai bine, vor fi mai atenţi la ore, mai liniştiţi şi mai sârguincioşi.

Dacă mesajul adresat elevilor în privinţa unui comportament este pozitiv, sunt şanse mari pentru a obţine comportamente pozitive.

În situaţia în care un cadru didactic consideră că toţi elevii sunt deştepţi şi nu se poate să nu reuşească, el va obţine maximum de la aceştia, prin simplul fapt că a ignorat o realitate obiectivă/evidentă.

Concluzie:

,,Încercaţi să vă analizaţi propriile stereotipuri de gândire. Vă aşteaptă un demers dificil: este greu să fiţi absolut obiectiv şi să vă recunoaşteţi unele dintre ele (care sunt, evident, limite ale comportamentului dumneavoastră didactic). Nu dezamăgiţi, faceţi-vă acest ,,examen” cât de des puteţi şi veţi vedea o îmbunătăţire constantă a modului de a interrelaţiona cu elevii dumneavoastră. Şi nu uitaţi: câteodată există şi aspecte pozitive ale gândirii stereotipe (cum ar fi credinţa în profesia didactică şi în succesul dumneavoastră de a dezvolta orice elev, fără să ţineţi cont de situaţia concretă).”

Recomandări: Androxa, Atlantisra, Carla, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Peter, Ragnar, Robert, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Vizualw.

11 comentarii

Din categoria Material didactic, Psihologie şi pedagogie