Calea pelerinului – despre rugăciune (7)

Calea pelerinului – 7

Biblia şi Filocalia pe care le cita mereu stareţul vor deveni singurii tovarăşi ai pelerinului, care va continua astfel să verifice cu grijă autenticitatea experienţelor sale în oglinda tradiţiei. Pas cu pas, rugăciunea îşi urmează drumul în fiinţa lui; întocmai precum Avram, pelerinul ,,merge în prezenţa lui Dumnezeu” şi rugăciunea îl face să se menţină în prezenţa Sa sfântă, să revină neîncetat la El prin invocaţie, îl transformă şi-l călăuzeşte spre Plenitudinea Sa. Creştinul nu este un om mai bun decât alţii, nici mai inteligent, nici mai iubitor, el doar merge cu Cineva, rămâne în Prezenţa sa, iar această Prezenţă, mai mult decât toate eforturile sale , îl transformă.

Într-un cuplu se spune că bărbatul şi femeia, îmbătrânind, ajung să semene chiar fizic; trăind astfel prin rugăciune în apropierea lui Dumnezeu, ajungem să semănăm cu El: devenim ceea ce iubim.

,,De atunci şi până azi mereu rătăcesc şi spun necontenit rugăciunea lui Iisus, care-mi este mai scumpă şi mai dragă decât orice pe lume. Merg câteodată şi 70 de verste pe zi şi nici nu simt că am umblat; simt doar atâta, că rostesc rugăciunea. Când frigul ascuţit îmi îngheaţă oasele, repet rugăciunea cu mai mult foc şi mă simt din nou încălzit. Când începe să mă chinuie foamea, chem mai adesea Numele lui Iisus Hristos şi uit de foame. Dacă mă simt bolnav şi mă dor picioarele sau spatele, mă concentrez în rugăciune şi nu mai simt durerea.

Când cineva mă ocărăşte, e de ajuns să mă gândesc numai la binefăcătoarea rugăciune a lui Iisus şi îndată ocara şi supărarea trec şi uit totul. Parcă sunt alt om; nu mai am nicio grijă, nicio dorinţă, nimic din ceea ce e afară nu mă mai încântă, aş vrea să fiu mereu singur. Din obişnuinţă, nu mai am decât o singură nevoie: să rostesc necontenit rugăciunea, şi când fac asta, pe loc mă înveselesc. Dumnezeu ştie ce se petrece cu mine! Desigur, acestea nu sunt încă decât nişte impresii sensibile sau, după cum spunea bătrânul stareţ răposat, efectele naturii şi ale unui obicei dobândit; dar încă nu îndrăznesc să cobor în adâncul inimii spre rugăciunea cea duhovnicească lăuntrică…”

Citind această relatare, unii ar putea crede că rugăciunea este un fel de autohipnoză, sau un drog psihic care te face insensibil la foame, la sete, la dureri şi la insulte. Chiar pelerinul spune că a devenit puţin ciudat (,,un alt om”). Cu discernământ, el remarcă faptul că toate aceste efecte, puţin magice şi minunate, sunt rezultatul unei bune concentrări, ,,efectul naturii şi al unui obicei dobândit”; nu există nimic propriu-zis ,,supranatural”, în sensul de ,,experienţă a graţiei”, în toate acestea. El spune că aceasta nu este încă ,,rugăciunea duhovnicească lăuntrică”. Toate aceste efecte nu trebuie urmărite pentru ele însele: ele vin şi, ca tot ce vine, vor şi pleca. Trebuie să nu ne ataşăm de ele, dar nici să nu le respingem, să nu ne fie teamă de a deveni ,,mai ciudaţi” şi să ne simţim ,,în această lume, dar nu din această lume”, trezindu-ne astfel la o altă conştiinţă şi relativizând această lume spaţio-temporală în care ne-am obişnuit să trăim în mod sensibil şi raţional şi care ne apare atunci ca o ,,lume” printre atâtea altele, un plan sau un nivel printre atâtea alte planuri sau niveluri ale Unicei Realităţi.

Pe lângă aceste fenomene mai mult sau mai puţin extraordinare, rugăciunea inimii produce de asemenea un anumit număr de efecte pe care practicantul trebuie să fie capabil să le recunoască fără a se îngrijora de ele: ,,O oarecare durere în inimă” – când nu este vorba de premisele infarctului, acesta poate fi un semn că inima se deschide, devenind permeabilă faţă de ,,cealaltă iubire”, ceea ce implică şi ,,o anumită rană” despre care vorbesc şi misticii occidentali, în special sfântul Ioan al Crucii:

,, O, flacără vie a iubirii

ce răneşti cu duioşie

miezul profund al sufletului meu

O, arsură suavă

rană dulce

mână blândă, atingere gingaşă

cu gust de viaţă veşnică…”

Atingere substanţială a lui Dumnezeu în substanţa sufletului, o mane blanda! O toque delicado!

(…) Dumnezeu te răneşte şi te tămăduieşte în aceeaşi clipă, El te coboară şi te ridică, te întunecă şi te iluminează. Aşadar, călătoria pelerinului este mai ales lăuntrică: el vizitează toate emoţiile şi experienţele pe care le poate trăi o fiinţă umană, atât pe cele plăcute cât şi pe cele neplăcute, ,,nimic din ceea ce este omenesc nu-i este străin” şi totuşi el rămâne în toate acestea un ,,trecător”. Nu te opri în extaz, nu te complace în suferinţă, aceasta este calea: ,,Fii un trecător” – căldura, înflăcărarea, uşurinţa, bucuria, lacrimile, sunt tot atâtea manifestări sensibile care atestă ,,Prezenţa negrăită” a Celui Viu în el, dar mai importantă decât aceste manifestări este ,,înţelegerea Scripturilor” şi experienţa Transfigurării:

,,În acea vreme, citeam şi eu Biblia şi simţeam cum încep a o înţelege mai bine; găseam tot mai puţine pasaje obscure în ea. Părinţii au dreptate când spun că Filocalia este cheia care descoperă tainele ascunse în Scriptură. Sub îndrumarea sa am început să pricep sensul ascuns al Cuvântului lui Dumnezeu; am aflat ce înseamnă ,,omul cel tainic al inimii” (Petru 3,4), ,,adevărata rugăciune în duh şi adevăr” (Ioan 4,23), ,,Împărăţia lui Dumnezeu dinăuntrul nostru” (Luca 17,21), ,,mijlocirea sfântului Duh” (Romani 8,26); înţelegeam sensul acestor cuvinte: ,,Voi sunteţi în Mine, dă-mi inima ta, a fi îmbrăcat în Domnul Iisus Hristos” (Romani 13,14 şi Galateni 13, 27), ,,nunta Mielului în inimile noastre” (Apocalipsa 19,7), ,,strigarea Avva! Părinte!” (Romani 8, 15-16) şi multe altele. Când, în acelaşi timp, mă rugam în străfundul inimii mele, tot ceea ce mă înconjura mi se părea minunat: copacii, iarba, păsările, pământul, aerul, lumina, toate păreau a-mi spune că există pentru om, că stau mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru om; totul se ruga, totul cânta slava lui Dumnezeu! Am înţeles astfel ceea ce Filocalia numeşte ,,cunoaşterea limbii creaţiei”, şi vedeam cum poţi vorbi cu creaturile lui Dumnezeu” (Mărturisirea Pelerinului rus).

(Scrieri despre isihasm – Jean-Yves Leloup)

Recomandări: Androxa,  Atlantisra, Carla, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Peter, Ragnar, RobertRokssana, Schtiel, Shayna, Teo Negură, Theodora, Vizualw

Anunțuri

28 comentarii

Din categoria Exerciţiu de înţelepciune, Povestea gândului - a medita

28 de răspunsuri la „Calea pelerinului – despre rugăciune (7)

  1. Pingback: Petre Iorgulescu-Yor (24 decembrie 1890 – 29 aprilie 1939), pictor român « my heart to your heart

  2. Pingback: “Trece lebedele-n zare”…. « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…

  3. Pingback: Cum sa fii liber « Teo Negură

  4. Pingback: Miercurea conciziei « Ioan Usca

  5. Pingback: miercurea fara cuvinte -39 -fascinatia virtualului « Rokssana's Blog

  6. Pingback: Miercurea fara cuvinte…..Memories of sadness….. « androxa

  7. Fiecare respiratie, e o rugaciune implinita…

    Apreciază

  8. Pingback: 9 – Big Wild Goose Pagoda « O lume in imagini

  9. Pingback: Fire , walk with me « schtiel

  10. Când cineva mă ocărăşte, e de ajuns să mă gândesc numai la binefăcătoarea rugăciune a lui Iisus şi îndată ocara şi supărarea trec şi uit totul. Parcă sunt alt om; nu mai am nicio grijă, nicio dorinţă, nimic din ceea ce e afară nu mă mai atinge..

    Ce frumos!
    Aș vrea să pot fi mereu așa, adică să-mi impun, rugându-mă, ca nimic rău să nu mă atingă.
    Mulțumesc frumos pentru clipa de lumină!

    Apreciază

  11. Pingback: The danger of the thin line…. « androxa

  12. Pingback: Un nas expert sau Sophia și parfumul « Mirela Pete. Blog

  13. Pingback: 10 – Fahd « O lume in imagini

  14. Pingback: Star « schtiel

  15. Pingback: Jozef Israëls (27 ianuarie 1824 – 12 august 1911), pictor olandez « my heart to your heart

  16. Pingback: Vise parfumate, parfumuri visate (poveste parfumată) « Mirela Pete. Blog

  17. Îţi trebuie voinţă multă.

    Apreciază

  18. Da. Şi pe parcurs apar tot felul de piedici.

    Apreciază

  19. „D-zeu te raneste si te tamaduieste in acelasi timp”?!… O alta aiureala care-l vede pe D-zeu in afara Existentei…
    Cu siguranta, compasiunea, corpul durere al lumii, pe masura ce se cultiva sensibilitatea, acesta te face sa resimti suferinta lumii. Intrand in Universalitate te simti responsabil pentru tot…dar asta nu are legatura cu „cineva”…deoarece nu exista „cineva” intr-un TOT unic.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s